Home » D:News » Strategia Uniunii Europene pentru accelerarea producerii unui vaccin împotriva COVID-19

Strategia Uniunii Europene pentru accelerarea producerii unui vaccin împotriva COVID-19

Strategia Uniunii Europene pentru accelerarea producerii unui vaccin împotriva COVID-19
Sursa foto: Pixabay
Publicat: 18.06.2020

Comisia Europeană a lansat, miercuri, o strategie prin care și-a propus să accelereze dezvoltarea, fabricarea și punerea la dispoziția populației a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Potrivit unui comunicat al CE, dezvoltarea unui vaccin este un proces complex și de durată.

„Prin strategia de astăzi (miercuri-n.r.), Comisia va sprijini eforturile ce vizează accelerarea dezvoltării și a punerii la dispoziție a unor vaccinuri sigure și eficace într-un interval de timp cuprins între 12 și 18 luni, sau chiar mai devreme. Realizarea acestui demers complex necesită efectuarea de studii clinice, în paralel cu investiții în capacitatea de producție pentru a putea produce milioane sau chiar miliarde de doze de vaccin viabil. Comisia este pe deplin mobilizată pentru a sprijini eforturile dezvoltatorilor de vaccinuri”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, strategia se bazează pe asigurarea producției de vaccinuri în UE și a unor rezerve suficiente pentru statele membre și pe adaptarea cadrului de reglementare pentru a accelera dezvoltarea, autorizarea și punerea la dispoziție a vaccinurilor.

Strategia pentru accelerarea producerii unui vaccin împotriva COVID-19

„Este un moment important pentru știință și solidaritate. Nimic nu este sigur, dar am convingerea că putem mobiliza resursele necesare pentru a găsi un vaccin care va învinge acest virus o dată pentru totdeauna. Trebuie să fim gata să producem și să punem la dispoziția populației acest vaccin pe întreg teritoriul Europei și în întreaga lume. Acest vaccin va constitui un progres major în lupta împotriva coronavirusului și o mărturie a ceea ce noi, în calitate de parteneri, putem obține atunci când ne punem laolaltă ideile, lucrările de cercetare și resursele. Uniunea Europeană va face tot posibilul pentru a se asigura că toți cetățenii, indiferent de locul în care trăiesc, au acces la un vaccin”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, potrivit Mediafax.

Pentru a sprijini companiile în dezvoltarea și producerea rapidă a unui vaccin, Comisia va încheia contracte cu producătorii individuali de vaccinuri în numele statelor membre. În schimbul dreptului de a cumpăra un anumit număr de doze de vaccin într-un interval de timp dat, Comisia va finanța o parte din costurile inițiale pe care trebuie să le suporte producătorii de vaccinuri, mai arată CE.

Finanțarea va proveni în mare parte din bugetul de 2,7 miliarde de euro al Instrumentului pentru sprijin de urgență.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un tablou de Monet, vândut cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitație
Un tablou de Monet, vândut cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitație
Ziua în care România cucerea cel mai înalt munte
Ziua în care România cucerea cel mai înalt munte
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer